Cetatea Ciorii din Stana a fost proiectată de Kós Károly drept casă de vacanță pentru familia sa, în 1909. Vila, ridicată în 1910, i-a fost casă lui Kós după Primul Război Mondial. În 1925, a extins clădirea, tot după propriul proiect. Nivelul inferior, netencuit, este făcut din piatră spartă, iar etajul - din lemn. Are un acoperiș abrupt, iar turnul rotund are acoperișul conic, din șindrilă. Întruchipând stilul lui Kós, dintre toate locuințele, Cetatea Ciorii este cea mai faimoasă vilă din Stana. Din forma sa s-au inspirat mai târziu și alți arhitecți. Printre cei care s-au perindat printre pereții acesteia se numără Dsida Jenő și Móricz Zsigmond. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, întreaga stațiune Stana a fost jefuită, iar Cetatea Ciorii nu a fost nici ea ocolită. Tot atunci, dependințele agrigole ale Cetății Ciorii, situate pe Dealul Melcilor, au fost complet distruse. Clădirea a fost restaurată în 2004.
Faceți clic pe butonul de redare pentru a asculta